Cererea dumneavoastra nu a putut fi procesata

    Cerere procesata cu success

      Un resort ok

      Hotel vizitat de Jeka
      Hotel Amarina Abu Soma Resort & Aquapark Hurghada
      Pret de la
      571 Euro / sejur
      Soma Bay-Hurghada, langa plaja, la 48 km de aeroport
      Vezi tarife
      Un resort okHotel Amarina Abu Soma Resort & Aquapark Hurghada Apreciat cu 8/10

      Hotelul este bine intretinut, desi nu este la standardul romanesc de 5 stele, ci mai degraba de 3 stele. Camerele sunt destul de spatioase, insa o camera dubla deluxe devine foarte inghesuita daca se adauga paturi suplimentare (asa cum rezervaseram noi). Cu putin noroc, personalul de la receptie ne-a oferit un upgrade pentru o camera family cu vedere la mare si la piscina, contra sumei suplimentare de 10 euro/ noapte, cheltuiala ce a meritat din plin. Curatenie se face zilnic si mai bine atunci cand "menajerii" (exista doar personal masculin, atat la curatenie cat si la restaurant) sunt motivati de un mic bacsis - obicei practicat si incurajat peste tot in Egipt.
      Piscinele, plaja si toata incinta resortului sunt impecabile.
      Mancarea este proaspata, insa destul de repetitiva, in ciuda faptului ca cel putin la pranz si cina exista un fel de mancare nou, zilnic. In incinta resortului exista si 4 restaurante a la carte, cu acces gratuit (dintre care cele mai bune ni s-au parut cel italian si cel oriental), precum si un restaurant in care se servesc fructe de mare proaspete, insa contra cost. Bauturile alcoolice sunt locale, sucurile sunt facute din prafuri concentrate. Doar apa este imbuteliata.
      Un mare minus as da resortului pentru entertainment. Se practica aquagym zilnic la una din piscine, iar uneori yoga in zona verde dintre piscine si plaja. Desi exista miniclub pentru copii, este mai mult inchis din lipsa de personal. De asemenea, cu toate ca sunt anuntate spectacole in fiecare seara, in realitate au fost doar 2 intr-o saptamana.
      Am mai ramas cu un usor gust amar dupa ce, cu o seara inainte de plecare, am aflat ca zborul companiei cu care trebuia sa calatorim, Bees Airlines, programat la ora 4.00 a.m. se amana pentru ora 12.40, apoi a mai fost amanat inca o data, pentru ca in final sa decolam la ora 17.30-18.00, ceea ce ne-a facut sa pierdem o zi intreaga de vacanta.
      "Cireasa de pe tort" a fost in ziua plecarii. Plecati de la hotel de la 4 dimineata ca sa prindem zborul catre casa programat la ora 8, ghidul angajat al touroperatorului JoinUP s-a gandit sa ne mai vanda pe drum niste "creme vindecatoare" (pe care unii turisti s-au simtit obligati sa le cumpere), dar sa ne mai si opreasca inainte de aeroport la un magazin de suveniruri, in caz ca am uitat sa facem ultimele cumparaturi!

      Nu exista raspunsuri pentru acest comentariu

      Abonare newsletter

      © 1991 - 2024 JEKA TURISM
      Toate drepturile rezervate.
      Termeni si conditii

      Mastercard Mastercard Visa Visa